Ana Maria Panaitescu activează preponderent în medii plastice mixte, în proximitatea frontierelor formale. Este tot mai dificil să afirmi ce rămîne în creația sa printr-o definiție pură: ce este pictură, ce este obiect textil sau sculptură, colaj sau instalație, muzică sau interstițiu dintre polifonie și tăcere. E vorba despre notații de frontieră, despre unicitate și diversitate.
Ana-Maria Panaitescu, un caz aparte. Printr-o stilistică benedictin minimalistă pe care a elaborat-o îndelung, cu meticulozitate, pricepere și printr-un meșteșug tenace, artista reinventează plastica bizantină și post-bizantină. Deși cultura vizuală bizantină abhoră fățiș tridimensionalitatea, Ana-Maria Panaitescu propune un soi de meplát, care ne convinge că sursa inspirației sale nu este neapărat fresca sau icoana, ci spațiul modelat de pietrele de mormînt, stucaturi, broderie și ferecăturile de icoane, toate acele elemente care fac pasajul dogmatic dintre Răsărit și Apus mai dulce, mai lin, mai acceptabil.
Aparţinând generaţiei de pictori formaţi la Universitatea de Artă din Bucureşti în epoca postcomunistă, Ana-Maria Panaitescu îmbogățeşte prin crea
ia ei, stilul minimalist. Artista nu e preocupată de diversitatea formelor de manifestare ale lumii vii, de bogă
ia amețitoare şi ispititoare a formelor, ci de câte un unic motiv. Pe acesta îl studiază cu pasiune în compozițiile ei, încercând să-i pătrundă sensul ascuns dincolo de aparența sa materială. Pentru că orice lucru real are o „coajă” şi un „miez”, Ana Maria Panaitescu încearcă să dea la o parte coaja.
Pornind de la misticism și spiritualitate, lucrările Anei-Maria uimesc prin simplitatea formelor și prin omogenitate. Ea abordează arta prin mai multe mijloace (pictură, artă textilă, assemblage). Pocalul și îngerul sunt principalele elemente care dau viață operei sale și sunt transpuse în tehnici surprinzătoare. Picturi cu stâlpi și pocaluri de diferite dimensiuni, asemănătoare cu coloanele grecești ale templelor antice par să susțină un dialog artistic despre conținut. Deși pocalul are deseori trimiteri la jertfă și sacrificiu, în lucrările artistei, golul este cel care surprinde: un spațiu neutru, un respiro, un vid necesar în tumultul cotidian. Acest dialog artistic se continua și în lucrarile de tip assemblage, unde trecerea către aripi se face treptat, la nivel de textură și formă, pentru ca mai apoi să ia înfățișarea unor îngeri textili de dimensiuni mari, cu aripi care vin ca o îmbrațișare încărcată de emoție